ANA-MARIA Rusu

Medic dentist, specialist protetică dentară

Plecată pentru 9 ani din Suceava să studieze Facultatea de Medicină Dentară Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca și rezidențiatul de Protetică dentară în cadrul aceluiași centru universtar, Ana-Maria a decis să revină în orașul natal (unde știm cu toții că ești mereu așteptat cu brațele deschise !) pentru o colaborare fructuoasă

Protetica dentară este ramura stomatologiei care se ocupă cu refacerea funcțională și estetică a dinților distruși sau absenți (fațete, coroane, punți dentare, proteze acrilice sau scheletate, lucrări sau proteze pe implante). Protetica dentară are un rol foarte valoros în stomatologie pentru că are capacitatea de a reface multiple funcții pierdute și alterate : masticația, deglutiția, fonația, estetica.

Ne bucurăm de colaborarea excelentă pentru că astfel reușim să realizăm tratamente complexe post implantare, post tratament ortodontic, post extracționale. Stomatologia pe care o practicăm trebuie privită cât mai complex, holistic și abordată cu noile tehnologii în care investim permanent.

Cazurile complexe sunt discutate în ședințe de lucru astfel încât pacienții să poată beneficia de varianta de tratament optimă

Bineînțeles că pregătirea profesională continuă an de an, prin participarea la cursuri și conferințe cu un nivel ridicat de informație de actualitate.

Empatia , răbdarea, atenția pentru detalii și buna pregătire profesională sunt câteva dintre calitățile drei dr Rusu pe care noi le apreciem zilnic și de care se va bucura orice pacient tratat de ea.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.